vineri, 12 martie 2010

Cine are un foc?


Aveam un grup de gânduri care stăteau, adică făceau ce fac de obicei: nimic. Şi m-am decis: pe o parte le-am trimis în vacanţă, fiindcă eu deocamdată nu le puteam însoţi; oricum, cred că au rătăcit drumul, fiindcă mi s-a spus că n-ar fi ajuns la destinaţie. Din cele rămase, unul privea în depărtare punându-şi întrebări stranii şi dându-şi răspunsuri pe măsură. Unul se gândea la ceva ştiut numai de el şi roşea ca un cretin. Unul a explodat într-o mie de bucăţi care se rostogoleau prin creier. Unul mic, dar tenace, continua să spună: "Ce tare sunt azi!", după care s-a ruşinat şi s-a ascuns cu arme, cu bagaje, cu tot... Unul a spus: "Gata, ar fi timpul" şi a alunecat din cap în stomac. N-am ştiut sigur unde se putea afla, apoi am înţeles că pentru a-l găsi era de ajuns doar să mă fi uitat la dâra aia fină de durere. După o vreme, însă, cel care stătea deoparte şi privea niciunde s-a întors şi a dat foc tuturor celorlalte gânduri rămase.
Şi-a zis că era nevoie de puţină căldură...

19 comentarii:

  1. Pare un foc de tabara, nu stiu exact de ce sufera atat... Dar ar fi bine sa spuna ce are de gand sa faca.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu vrea, am încercat şi eu... ştiu doar că le simte pe celelalte contradictorii şi neprietenoase. O să-i treacă...

    RăspundețiȘtergere
  3. O fi un gând bun, mai au şi astea accese de piromanie câteodată... Atunci când în catedrală sunt prea multe ecouri şi te sperii, vine gândul bun cu un chibrit în mână şi unul de rezervă în buzunar şi face linişte.

    RăspundețiȘtergere
  4. cel din stomac a starnit fluturii ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Alina, rămâne de văzut dacă era gândul cel bun. După porniri nu pare...
    Gabi, fluturii au învăţat să învăluie umbrele, ei preferă libertatea, sunt claustrofobi. Dar probabil că înainte de a ieşi, s-au acumulat acolo, în stomac.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma dau in vant dupa abstractiuni din astea !
    Bine te-am gasit si multumesc ca m-ai adaugat in blogroll-ul tau ! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ai produs o mica nedumerire la mine pe blog. Ne lasi sa asteptam?

    RăspundețiȘtergere
  8. Bine ai venit, plăcerea e de partea mea... Nu te supera pe tăcerile mele. Eu eram cu tine...

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu ma supar niciodata ! ;) Mai ales pe galateni...

    RăspundețiȘtergere
  10. Bine, am să profit de asta de acum încolo:P

    RăspundețiȘtergere
  11. imi place mult, mai ales ca si eu scriu intr-un stil oarecum asemanator...adica folosesc un sens figurat...accepti link exchange?

    RăspundețiȘtergere
  12. pucca, iartă-mi ignoranţa, dar unde tre' să-ţi afişez linkul? Cât despre mine, nu te preocupa, sunt ok aşa.

    RăspundețiȘtergere
  13. La fel procedez cu gândurile: decât să stea fără să facă nimic, mai bine le trimit în vacanţă...

    RăspundețiȘtergere
  14. Numai să nu păţească precum ale mele... toantele!

    RăspundețiȘtergere
  15. ma gandesc ca focul il facuse mai degraba de ciuda! Caldura aveau oricum, avand in vedere locul unde erau gazduite gandurile astea!

    RăspundețiȘtergere
  16. Poate fi şi ciudă... nu i-a plăcut dezbinarea...

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu cred ca a fost un act de curaj sau de narcisism...voia sa se simta stapan si sa aiba prioritate.

    RăspundețiȘtergere
  18. Şi pe marea cea mai calmă poate exista o undă rebelă...

    RăspundețiȘtergere