Împreună

Este mereu surprinzătoare o emoţie, chiar şi când, în căderea ei, curge dintr-un suflet muşcat imperfect. O emoţie ştie să cadă, ştie să se şi ridice, levitând în căutarea locului de unde a fost smulsă, urmărind o logică fără pic de logică, dar, în cele din urmă, tipărindu-se pe acelaşi desen.

E greu să înşirui toate lucrurile care mă impresionează, de altfel ele sunt camuflate de tăcerile mele cele mai neputincioase. Pot doar să spun că de la o vreme încoace m-am lăsat găzduită de ceva mai mult curaj, acum pot căpăta şi expresii exterioare care se măsoară în timp, implicare şi (in)satisfacţii. Cred că am început să mă demediocrizez, iar sentimentul pe care mi-l dă această conştiinţă e unul frumos, prins în piruete colorate. Am devenit, deci, incapabilă de orice fel de violenţe, mai ales lăuntrice. Pe celelalte, oricum nu prea le aveam, le cunoşteam inutilitatea. Şi consecinţele! Le vedeam totuşi săpate în chipuri, mânjind gesturi şi porniri, şi priveam oamenii care le afişau, cu compasiune sau revoltă. Şi altceva nu mai făceam. Mă întorceam de fiecare dată în confortul existenţei mele lipsite de ameninţări şi mă străduiam să-mi dezlipesc gândurile de tot ceea ce le făcea mobile şi grele. Mi-am vândut emoţiile pentru un pic de comoditate. În realitate, nu eram instalată nici în tihnă, nici în uitare, ci într-un soi de concesie îmbrăcată frumos, ca să nu mai miroasă a trădare. Acum nu mai pot să simulez indiferenţa, pentru că toate lucrurile pe care las impresia că le ignor, încep să mă strivească. Un copil trist, o stradă murdară, ce lucru trist! Lumea asta pare un spital cu nebuni agonizaţi de tranchilizante care, sub imperiul tratamentului, nu pot deocamdată percepe starea nenorocită în care se află. Eu am ieşit din sevraj şi primesc realitatea în ochi, în piept... Mă supără, mă contrazice. Nu coincidem. Se cere modelată. Aştept să mai iasă câte unul din comă ca să mă însoţească. Împreună să urlăm, să luam la palme pasivitatea şi indolenţa. Poate nu vom schimba nimic, dar ne vom acorda vocile, vom renunţa la discreţie şi vom da un semnal. Poate n-or fi toţi surzi! Pe scurt, azi mă simt neîncăpătoare şi vreau să împrăştii cu bine.
Emoţiile şi-au găsit drumul înapoi, dar s-au întors mai robuste, pentru că, izbindu-se de pietrele pe care le-au crezut oameni, s-au fortificat.