Cine are un foc?

Aveam un grup de gânduri care stăteau, adică făceau ce fac de obicei: nimic. Şi m-am decis: pe o parte le-am trimis în vacanţă, fiindcă eu deocamdată nu le puteam însoţi; oricum, cred că au rătăcit drumul, fiindcă mi s-a spus că n-ar fi ajuns la destinaţie. Din cele rămase, unul privea în depărtare punându-şi întrebări stranii şi dându-şi răspunsuri pe măsură. Unul se gândea la ceva ştiut numai de el şi roşea ca un cretin. Unul a explodat într-o mie de bucăţi care se rostogoleau prin creier. Unul mic, dar tenace, continua să spună: "Ce tare sunt azi!", după care s-a ruşinat şi s-a ascuns cu arme, cu bagaje, cu tot... Unul a spus: "Gata, ar fi timpul" şi a alunecat din cap în stomac. N-am ştiut sigur unde se putea afla, apoi am înţeles că pentru a-l găsi era de ajuns doar să mă fi uitat la dâra aia fină de durere. După o vreme, însă, cel care stătea deoparte şi privea niciunde s-a întors şi a dat foc tuturor celorlalte gânduri rămase.

Şi-a zis că era nevoie de puţină căldură...