Tranşee

Să se adapteze, nu i-a fost niciodată uşor. Nu reuşea. Poate de aceea se arăta exact aşa cum era: dezarmată, sentimentală, fără saltea, într-o lume de saltimbanci mult mai abili decât ea.

Când a făcut duş, a căutat apa care să-i reînnoiască pielea şi gândurile. Apoi a sărutat ceaţa lipită de oglindă. S-a îmbrăcat fără grabă, fără entuziasm, cu mintea la bărbatul pe care trebuia să-l întâlnească în seara aceea, deşi îşi promisese altceva.

Pentru cei mai mulţi, iubirea e un război nesfârşit, cu spaţii cucerite şi bătălii pierdute, cu medalii uneori... Pentru ea, era un şanţ în care cădea. Nu se silea niciodată să se recupereze, ci îi plăcea să rămână cu tâmpla lipită de puls, pentru a vedea toate nimicurile de la suprafaţa pământului, spre care nimeni nu se învrednicea să-şi arunce ochii: fire de iarbă, case de melci, linişti, nelinişti... De la un timp însă, obosise să iubească acelaşi bărbat, ale cărui priviri deveniseră opace. Obosise să ofere cuvinte, să inventeze ore, să dedice şi să trimită bucăţi de inimă care să se topească pe limbă precum caramelele. Şi obosise să primească în schimbul a toate doar monotonie şi fraze sparte.

Ieşi din casă lăsând uşa întredeschisă, pentru ca el să poată intra şi să poată vedea scrisoarea de pe perna ei. În seara asta a simţit că trebuie să-şi elibereze buzunarele de toate panglicile albastre...

"Aş fi vrut să ştii să-mi dăruieşti ceva preţios, ceva ce aş fi putut avea doar eu, ceva unic, dar care să nu te coste nimic. Ce ştiu eu... mirosul unui gând, firimiturile de la micul dejun, aerul pe care l-ai respirat azi-noapte... Te-am rugat de atâtea ori în visele mele să mă ţii de mână atunci când îmi place să trăiesc simplu, ca o apă limpede.. Doar în vise ţi-am spus, pentru că altfel, m-ai fi făcut să mă simt ridicolă. Ştii ce mi-ar mai fi plăcut? Să cânţi pentru mine. Cu ochii, cu inima. Fără rimă. Fără noimă. Fără zgomot. Aş fi ştiut atât de bine să te citesc! Dar dimineţile au zdrobit fiecare din femeile în care am fost; o dată am căzut de pe o stâncă aflată într-un echilibru fragil, altă dată am fost sufocată de cerul prea aproape, uneori s-a întâmplat să iau un tren greşit... Mi-ar fi fost egal dacă m-ai fi pus în lanţuri, sau pur şi simplu m-ai fi prins de încheietura mâinii aşa cum, poate, făceai atunci când erai mic şi te legai de firul balonului. Şi de fiecare dată când ai fi avut chef să urli, ţi-aş fi surâs."

Vârtejul scărilor o făcuse însă să-şi schimbe ideea. Se întoarse în cameră, înşfăcă plicul şi-l ascunse în buzunar. Alături de panglici. Ieşise înainte ca el s-o găsească acolo. Oricum, toate cuvintele s-ar fi risipit în aer şi ar fi plesnit înainte ca el să le poată înţelege...

Când a sosit, el nu a găsit nimic: nici ecoul parfumului ei, nici urma, nici amintirile. Nu le-a avut niciodată în el. De pe oglindă dispăruse umbra sărutului. Luase şi aerul cu ea, singurul lucru care îi servea ca să trăiescă în şanţ, sub paşi şi nepăsări. Printre rădăcini...