Foto: Bianca GalianoAm o vânătaie. De câteva zile privesc galaxia de capilare rupte care trec din roşu în albastru, din violet în galben. Am văzut-o îmbobocind, apoi explodând. Nu mă deranjează fizic, doar vizual. Aşa se întâmplă de fiecare dată când prin vine îmi trec amintiri tulburi şi nopţi îmbrăcate-n întrebări.
Indecizie: să unesc toate punctele ca într-un joc din revistele de epigrame, ca să văd ce figură ar ieşi, sau să scrutez desenul aşa cum ar face-o o ghicitoare în cafea care, oricum, m-ar minţi?
Indecizie: să unesc toate punctele ca într-un joc din revistele de epigrame, ca să văd ce figură ar ieşi, sau să scrutez desenul aşa cum ar face-o o ghicitoare în cafea care, oricum, m-ar minţi?
sau sa vezi cum ar fi ca raspunsurile la intrebari sa devina rozalii ca pielea ce s-a vindecat :)
RăspundețiȘtergeresau aşa, Gabi... :)
RăspundețiȘtergereEpigramele mi se par mai mincinoase primavara. Nu as inmagazina atat de multa incredere...
RăspundețiȘtergereNu, nu sunt mincinoase, ci doar astenice... de la primăvară, fireşte.
RăspundețiȘtergereeu as lasa destinul sa isi urmeze cursul si sa fie el cel care uneste punctele si da nastere figurilor.
RăspundețiȘtergeredesi stiu ca nu credeti in ceea ce se numeste "destin".
Nu, Allma, eu nu cred în predestinare... Destinului i-aş putea recunoaşte existenţa, cu puţin efort. Chiar că nu-ţi scapă niciun cuvânt :)
RăspundețiȘtergereSunt un burete care absoarbe toate detaliile din culise.:)
RăspundețiȘtergere