duminică, 7 februarie 2010

Cu/fără mască



Azi, acum, undeva în lume se ţine un carnaval. Care alegorice deasupra cărora sunt cocoţate personajele copilăriei tuturor îşi fac loc printre cei care, de pe margine, râd din spatele unor măşti cu care au venit pregătiţi. Şi fiindcă au fost atât de cuminţi, şi pentru că au înţeles că, pentru ca jocul să funcţioneze, este nevoie de respectarea tuturor regulilor sale, oamenii sunt premiaţi cu bomboane după care se avântă cu umbrelele întoarse. Cantitatea de calorii înghesuită printre spiţe le certifică perseverenţa. Oricum, e un mod de a petrece o altfel de după-amiază: vie, zgomotoasă, aerisită. Unul dintre acei oameni azi nu şi-a pus mască. A spus că nu e nevoie, pentru că l-a hărăzit natura cu una :)). Pesemne că îşi va lua o mină bonomă şi va executa frumos ritualul, dar, cel puţin, va fi cel mai sincer de acolo. Culmea, tot azi, fără să fi ştiut însă de acest carnaval, aş fi vrut tare să-l întreb pe cel a cărui zi este mereu "excelentă, deci normală", când are de gând să-şi scoată mască. Nu mai pot să asimilez răspunsuri care, indiferent de întrebare, sună: extraordinar, nemaipomenit, fantastic. Nu găsesc altă explicaţie decât că bietul om vrea să-şi inducă toată starea aia de bine. Că n-are modestie, o ştiu, dar nu e de condamnat din moment ce are atâtea cu care se poate lăuda. Dar de ce neapărat el? O minimă documentare ar arăta că este cam aşa cum spune, dar fără superlativele aferente, acelea îi aparţin exclusiv pentru a-şi colora discursul şi imaginea. Şi atunci, vine şi întrebarea mea (atenţie la răspuns!!-noroc că nu se pretează la adjective!!): care dintre aceşti doi oameni, din locuri şi timpuri diferite, ar trebui să se afle acum pe trotuarul unui oraş însorit cu umbrela întoarsă şi cu faţa tâmpă? Care dintre ei aparţine cu adevărat locului în care se etalează cele mai amuzante măşti? Sau cele mai disperate...
Omule cu chip (urât cum numai tu crezi) sărutat de vânt, permite-i vântului să sărute o pojghiţă de lut! Pentru tine e destul soare.

2 comentarii: