Sunt epuizată, prietena mea mi-a dat de treabă:) Dar ce gust bun şi limpede are oboseala asta acum!! Ştiu că am făcut un lucru greu şi important, mă simt un om mare care încape (tot-tot, întreg) în suflete, am ieşit din mine şi mă privesc de sus. Când mă simt aşa, am întotdeauna nevoie de soare, să mă uit în el, să-l am complice. Off, soare, cât mai întârzii? Când mă ajuţi să devin verde din violet? Până apari, iar am să uit cât mi-ai lipsit, iar povestea noastră se va repeta iar şi iar. Pesemne că n-am să învăţ niciodată anumite lucruri. Nu sunt de nasul rutinei! Hmmm, de parcă mi-ar părea rău! M-am golit de gânduri, aşa că voi face lucrul cel mai înţelept: fac doi paşi înapoi. Revin când îmi "revin"!:P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu